Vitamina E reprezintă, de fapt, un grup de vitamine liposolubile, ce ”muncesc” într-un mod activ în întregul nostru corp. În acest articol vă vom prezenta lista cu surse naturale de vitamina E.
Vitamina E este un aliat de nădejde prin care organismul nostru ne protejează de apariția maladiei Alzheimer, și, de asemenea luptă împotriva stresului oxidativ. Oxigenul prezent în organismul nostru poate duce la crearea unor molecule reactive (stresul oxidativ), iar vitamina E are grijă ca aceste molecule de oxigen să nu devină foarte reactive.
În plus, vitamina E este un puternic antioxidant ce ne ferește de apariția unor forme de cancer, cum ar fi cancerul de prostată și a vezicii urinare, dar luptă și împotriva bolilor cardiovasculare și aterosclerozei (boală ce presupune depunere de grăsimi pe pereții arterelor ce poate duce la infarct miocardic sau la un accident vascular cerebral).
Trecem în alt registru și aflăm că vitamina E ne păzește de radiațiile ultraviolete, pentru ca noi să ne bucurăm de o piele netedă și sănătoasă.
Este important de știut că vitamina E își pierde proprietățile din alimente atunci când acestea nu sunt proaspete sau sunt procesate industrial.
Mai jos putem să vedem care sunt sursele naturale de vitamina E:
- Spanac – preparat fiert;
- Migdale uscate și prăjite;
- Broccoli – preparat la aburi;
- Varză creață – gătită;
- Cartofi dulci;
- Lapte;
- Ovăz, orez brun, soia;
- Ulei vegetal de măsline, de rapiță, de porumb, de soia, floarea soarelui – preset la rece;
- Semințe de floarea soarelui, semințe de in;
- Grâu și germeni de grâu;
- Lucernă, frunzele de zmeur, de păpădie, alge;
- Roșii;
- Zmeură, afine;
- Avocado, kiwi, papaya.
Este bine de știut că vitamina E, care se găsește în alimente, nu prezintă nici un fel de risc de toxicitate pentru corpul nostru.
Cantitatea necesară zilnică de vitamina E poate fi obținută fără prea multe bătăi de cap dacă aveți o dietă echilibrată.
Un aport suplimentar de vitamina E este necesar în cazul gravidelor și femeilor care alăptează, dar și pentru persoanele de vârsta a treia.
Vitamina E acționează într-un mod activ pentru a ne proteja organismul din calea pericolelor și pentru a ne oferi starea bună de sănătate pe care o merităm fiecare dintre noi.
Recomandarea editorului:
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.